
The Times spune povestea lui Costel Busuioc, un cioban român devenit erou naţional peste noapte
Un cioban român care a trăit în condiţii dure în Spania încercând să-şi întreţină familia de acasă a devenit star peste noapte şi a câştigat un contract cu Sony BMG, scrie Times Online.
"De când eram mic mi-a plăcut opera, însă nu am avut o copilărie uşoară şi nu am avut bani pentru studii. Am început să cânt la biserică la vârsta de 15 ani şi astfel mi-am antrenat vocea. Am încercat să lucrez la companiile de operă din România, însă, la vremea aceea, deja aveam o familie pe care nu o puteam întreţine din salariul de cântăreţ", a declarat Costel Busuioc pentru The Times.
Publicaţia spune povestea românului care a ajuns la Madrid, în urmă cu doi ani, căutând un loc de muncă care să-l ajute să-şi întreţină soţia şi copiii. Soarta lui s-a schimbat cu o săptămână în urmă când a câştigat concursul "Hijos de Babel", succes ce l-a transformat în erou naţional în România şi l-a determinat pe preşedintele Traian Băsescu să-l felicite personal pe Costel, relatează The Times.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu